www.Horologivm.ro

Acasa » Bine de stiut

Bine de stiut

Bine de stiut

De ce e un ceas mai scump decat altul?

Tinem sa mentionam ca explicam aici diferentele de pret ale unor ceasuri de pe acelasi palier valoric si calitativ.

In mod normal un ceas mecanic este mai scump decat unul cu mecanism quartz, dar asta nu inseamna ca nu exista si exceptii. Pentru a afla de ce variaza preturile ceasurilor, putem analiza mecanismele si materialele din care sunt facute ceasurile, precum si stilul in care sunt facute ceasurile.

Referitor la mecanism, chiar si despre unele ceasuri ieftine se poate afirma ca sunt bune. Si totusi sunt mai ieftine decat altele, deoarece sunt mecanisme comune, iar firmele producatoare sunt asezate pe un anume nivel in ierarhia producatorilor de ceasuri. In plus de asta gradul de finisare la un mecanism scump este cu siguranta primul indiciu care justifica pretul. Astfel toate partile componente, functionale sau nu (si mentionam ca exista ceasuri cu peste 500 de piese diferite) sunt finisate cu cea mai mare grija si migala, fiecare in parte. Toate componentele de inox sunt polisate, puntile sunt decorate cu diverse motive specifice orologere, toate piesele sunt de cea mai buna calitate si sunt supuse celor mai stringente teste, intr-un cuvant standardele de manufacturare a mecanismelor scumpe sunt extrem de inalte, spre deosebire de cele mai putin scumpe unde munca de finisare este net inferioara.

Mai exista si o categorie de modele care folosesc mecanisme proiectate si realizate “in-house” sau cu anumite functii complicate. Este evident ca acestea primesc cotatia cea mai mare.

Materialele din care sunt facute carcasele pot influenta mult pretul ceasurilor. Prezenta metalelor nobile creste (cateodata prea mult) valoarea ceasurilor. La fel diversele tipuri de otel inoxidabil folosit la fabricarea ceasurilor poate influenta pretul acestora.

Tipurile de geam influenteaza pretul intr-o oarecare masura, la randul lor, e drept mult mai mica decat alte aspecte. In general sunt trei tipuri de geamuri: plastic, sticla minerala si safir cristal. In aceasta ordine creste si calitatea lor si pretul, insa ar fi mult sa spunem ca poate influenta semnificativ pretul unui ceas.

Metalul din care este facuta bratara unui ceas influenteaza pretul acestuia. Daca este un metal nobil, in functie de cat de masiva este bratara, pretul poate fi de cateva ori mai mare decat al modelului cu bratara din otel. La fel calitatea curelelor din piele poate influenta pretul unui ceas.

SUS

Ce si unde cautam ?

Designul si marca unui ceas sunt chestiuni care tin de gustul personal sau de gradul de cultura orologera al unui pasionat. Oricum, ceasurile de lux trebuie cumparate de la magazine oficial acreditate de catre producator, de la importatori oficiali, magazine care dispun si de personal calificat precum si de un laborator de orologerie propriu. Un magazin fara laborator propriu nu va furniza atat de necesarul service ulterior vanzarii sau nu va putea onora garantiile – lucru care trebuie evitat.

Cand cumparati un ceas nou trebuie sa aveti grija sa vi se inmaneze odata cu ceasul, absolut toate actele si cutiile acelui ceas, precum si certificatul de garantie datat, semnat si stampilat.

SUS

Diviziunea timpului – nivelul de acuratete

Timpul este impartit in mod natural de fenomene astronomice precum ciclul periodic al anotimpurilor, fazele lunii sau succesiunea regulata a zilelor si noptilor. Pentru a imparti timpul in fractiuni mai mici, se utilizeaza modalitati artificiale, incepand de la cadranele solare care marcau miscarea umbrei soarelui, sau clepsidrele cu curgere controlata. Incepand cu 1657 s-a trecut la masurarea fractiunilor timpului cu dispozitive mecanice cu miscari oscilante. Era electronica si-a lasat amprenta si asupra ceasurilor. Astfel in anii 60, un grup de specialisti elvetieni a studiat si testat primul mecanism electronic de ceas, care a devenit mai tarziu bine-cunoscutul mecanism quartz. Ceasurile quartz sunt extrem de precise, datorita frecventei mari a vibratiilor (32 kHz). Variatia acestora zilnica este echivalentul a mai putin de o secunda pe zi.

Comparativ, frecventa oscilatiilor ( numarul de miscari unidirectionale ale balansierului in decursul unei ore) intr-un ceas mecanic variaza de la 21,600 Ah (3 Hz) pana la 28,800 Ah (4Hz), traducandu-se intr-o variatie de mai putin de 10 secunde pe zi..

SUS

Cum trebuie avut grija de un ceas ?

Ceasurile mecanice si automatice au nevoie de operatiuni de service mai mult sau mai putin complicate o data la 3-4 ani (in marea majoritate a cazurilor). Un ceas intretinut corect va dura o viata, pe cand un ceas neintretinut, fie el si de la o firma de prestigiu, cu siguranta se va strica.

Ceasurile quartz au si ele nevoie de service si de schimbarea bateriei. E recomandat ca la schimbarea bateriei, care se face periodic, la 2-5 ani, ceasul sa fie complet verificat si, daca maestrul ceasornicar hotaraste, sa fie si revizionat.

Trebuie sa fim constienti de faptul ca ceasurile sunt construite dupa standardele mecanicii fine. Acest lucru le face niste instrumente de foarte inalta precizie pe deoparte, dar si niste lucruri deosebit de fine si fragile. Exista unele exceptii, dar in 99% din cazuri ceasul este un obiect foarte fragil. Asta trebuie sa tinem minte. (mai multe detalii la sectiunea Servicii)

SUS

Care sunt diferentele intre mecanism, ebauche si calibru ?

Mecanismul este o masinarie individuala si finisata, incorporata intr-o carcasa de ceas.

Ebauche este termenul comun acceptat pentru un mecanism brut, nefinisat, asa cum este el livrat de catre fabrica de mecanisme catre producator.

Calibrul este termenul folosit pentru o anume clasa de mecanisme identice.

Un exemplu : producatorul comanda unei fabrici sa ii trimita un lot de ebauche calibrul “x” si il transforma in mecanisme bazate pe calibrul “x” dupa o serie de modificari.

Cele mai multe companii cumpara mecanisme complete de la un producator precum ETA sau Lemania, graveaza numele companiei lor si alte informatii, incaseteaza mecanismul in propriile carcase sau de la un producator specializat. Aceasta practica poate fi transparenta – compania recunoaste ca mecanismele nu sunt propriul lor design si manufactura-, sau poate fi intentionat ascunsa – compania sustine ca utilizeaza mecanisme in-house, dar la o constatare se observa ca nu au adus nimic nou sau nu au imbunatatit cu nimic, nici estetic, nici functional mecanismul de baza.

Pe de alta parte sunt companii care cumpara ebose de producator (ETA e cel mai mare) si finiseaza si decoreaza piesele componente, apoi asambleaza partile componente dupa o verificare mult mai amanuntita, oferind astfel spre consumatorul final o varianta cu mult imbunatatita a mecanismului de baza.

Mai sunt si companii care cumpara ebose, le finiseaza la un grad foarte ridicat de calitate, modifica parti ale mecanismului, adauga componente proprii si creeaza astfel versiuni proprii plecand de la mecansimele de baza.De cele mai multe ori companiile dau un nume propriu calibrului pentru a reflecta modificarile si finisajul mecanismului pentru a-l deosebi de mecanismul nemodificat de stoc al companiei producatoare.

In acest caz disputa este inca deschisa daca companiile practica o politica de marketing inselatoare prin redenumirea unui mecanism cu o baza cunoscuta, ca si calibru in-house.

Trebuie avut in vedere ca cel mai mare producator de ebose din Elvetia, ETA, poate oferi o varietate larga de finisari ale mecaniselor sale. ETA mai detine si o companie, Soprod, care customizeaza mecanismele de baza dupa specificatiile clientului, si poate chiar sa faca modificari tehnice, in functie de cerinte. Prin urmare, sub nici o forma nu se pot eticheta toate mecanismele ETA la un singur nivel de calitate, ca fiind versiuni primare de mecanisme, asa cum am auzit multi asa zisi cunoscatori dandu-si cu parerea.

SUS

Mecanic sau quartz ? Asta e … una din intrebari.

Cand se pune problema achizitionarii unui ceas aceasta e una din intrebarile la care trebuie sa va raspundeti dumneavoastra. Noi nu putem sa va dam raspunsul, dar putem sa va ajutam sa il gasiti.

Ceasurile mecanice sunt pentru oameni obisnuiti cu ceasurile si cu metehnele acestora. Daca sunteti un personaj activ va puteti achizitiona un automatic, daca lucrati mai mult la birou, automaticul nu e bun, deoarece natura muncii dumneavoastra va impiedica (prin lipsa de miscare) armarea corespunzatoare a ceasului. Daca sunteti un om organizat, care nu uita sa intoarca un ceas si mai mult, acest lucru ii face placere, un ceas mecanic poate fi o solutie foarte buna.

Daca sunteti obisnuit sa dati ceasul jos de la mana noaptea sau se intampla sa uitati ceasul timp indelungat pe o etajera, un ceas mecanic nu e o alegere potrivita (mai ales daca are data, luna, ziua saptamanii).

Daca sunteti o persoana obsedata de exactitate si pentru care temporizarea este un aspect vital, nu recomand un ceas mecanic, dar nici un quartz ieftin.

Ceasurile quartz sunt ceasuri comode in exploatare si in general mai exacte decat mecanicele. Spunem comode in exploatare deoarece nu necesita intoarcere (nici manuala nici automata), ci numai schimbarea bateriei la 3-5 ani. Daca sunteti la "primul ceas", recomandam un quartz. Daca nu se va ridica la inaltimea asteptarilor, atunci se va gasi un ceas mecanic care sa o faca.

Referitor la preturi, in general ceasurile echipate cu mecanisme quartz sunt mai ieftine decat cele mecanice.

SUS

Care e diferenta dintre “manual” si “automatic” ?

Cineva spunea mai in gluma mai in serios: automaticul este ceasul care are permanenta nevoie de interventia purtatorului pentru a functiona, ceasul manual este cel care are nevoie doar o data pe zi.

Tehnic vorbind, ceasurile automatice sunt acele ceasuri care sunt echipate cu mecanisme cu armare automata (sau auto-armare). La aceste ceasuri, teoretic orice miscare la care sunt supuse armeaza arcul cu ajutorul unei greutati oscilante. Ceasurile mecanice sunt armate prin rotirea remontorului (coronitei).

Din punct de vedere al sigurantei, ceasurile automatice sunt prevazute cu un sistem de prevenire a supratensionarii arcului. Cele mecanice nu dispun de acest sistem.

SUS

Ce este o cutie pentru intoarcere ? Imi trebuie una ?
De unde sa cumpar una ?

Cutiile pentru intoarcere sunt cutii in care pot fi asezate unul sau mai multe ceasuri pe niste suporti care sunt conectati la niste motorase alimentate electric, suporti care executa o miscare de rotatie atunci cand motorasele sunt in functiune.

Aceste cutii sunt destinate exclusiv mentinerii in stare de functionare a ceasurilor automatice (ne place sa le numim cutii domestice) sau destinate armarii si mentinerii starii de functionare a ceasurilor automatice – cutii pentru intoarcere profesionale.

Daca aveti in colectie unul sau mai multe ceasuri automatice, raspunsul la a doua intrebare este “da, va trebuie o astfel de cutie”.

Daca doriti sa achizitionati o astfel de cutie, raspunsul la a treia intrebare este : “o astfel de cutie se poate cumpara SI de la noi”.

Se poate adauga intrebarea: Se poate supra-incarca un ceas automatic daca il tin numai in cutie sau daca il port incontinuu ? Nu. In nici un caz.

SUS

Ce acuratete poate avea o anumita marca de ceasuri ?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare trebuie sa stabilim un lucru: in 95% din cazuri un ceas quartz este mai exact decat un ceas mecanic.

Referitor la ceasurile mecanice: Un raspuns aproape corect ar fi: orice ceas, daca este reglat si revizionat corect poate avea acuratete de 1-2 secunde pe zi. Aceasta acuratete depinde insa de foarte multi factori. Nu toate ceasurile sunt capabile sa isi mentina acuratetea in timp, de aceea se recomanda ceasuri cu mecanisme de inalta calitate.O acuratete generala foarte buna poate fi obtinuta daca ceasul este purtat zilnic, diversele pozitii in care el se afla compensandu-se intre ele si dand o acuratete foarte buna. Daca este mentinut in aceeasi pozitie mai mult timp, ceasul poate avea o acuratete mai mica. Exista insa si mecanisme ieftine, la care acuratetea nu este o conditie esentiala (se spune ca “nu pot mai mult”), deoarece finisarea si rigurozitatea cu care sunt facute partile lor componente nu e din cele mai stralucite.

Referitor la ceasurile quartz : Mecanismele quartz se impart in doua mari categorii 1. Termocompensate si 2. Netermocompensate. Cele din prima categorie sunt mecanisme foarte exacte, care isi mentin acuratetea indiferent de temperatura. Cele din a doua categorie sunt mecanisme care au o acuratete optima la 23 grade C.

SUS

Ce este un cronometru si ce este un cronograf ? De unde confuzia intre cele 2 ?

Deoarece acesti doi termeni se confunda de obicei vom incerca o explicare si a confuziei si a celor doi termeni in parte.

Pentru a explica confuzia, trebuie sa ne intoarcem in timp la inceputurile masurarii intervalelor de timp (actiune indeobste asimilata termenului cronometrare). Initial aceste intervale se masurau cu niste ceasuri foarte exacte, dar care nu erau prevazute cu functia de cronograf, ci cu diverse complicatii atasate mecanismului unui ceas normal, care permiteau aceste masuratori. Initial se puteau masura intervale de pana la 60 secunde. Acestea au fost denumite cronometre.

Pe masura ce orologeria s-a dezvoltat, au aparut mecanisme dedicate numai masuratorilor intervalelor de timp (cronografele simple), fara functie de indicare a timpului real. Apoi au aparut cronografele propriu-zise.

Cei doi termeni definesc astazi doua lucruri diferite. Cronometrul este un ceas care a fost supus si a trecut testele COSC (Contrôle Officiel Suisse des Chronometres), iar in acceptiunea clasica a cuvantului este un instrument foarte exact de masurare a timpului. Cronograful este un ceas cu un mecanism complicat care permite masurarea intervalelor de timp, in paralel cu indicarea timpului real.

Practic, cronometru este un statut, iar cronograf este o complicatie.

Trebuie sa subliniem si faptul ca certificarea drept “cronometru” este privita de catre unii cu scepticism si considerata o unealta de marketing. Va lasam pe dumneaoastra sa reflectati asupra acestui subiect.

SUS

SUPAPA DE HELIU

Scopul si functionarea supapei de heliu sunt puncte comune de confuzie. Supapa de heliu nu are nimic de a face cu inotul sau scufundarile obisnuite. Nu are legatura nici cu etansarea pana la limita afisata pe ceas. Si asta pentru ca heliu NU intra in ceas, in apa, oricare ar fi adancimea la care acesta este tinut.

Acest dispozitiv se intrebuinteaza cu regularitate doar in proiecte de milioane de euro de explorare a adancurilor sau intretinerea cablurilor transoceanice. Scufundarile obisnuite se fac pana la maxim 40 metri. La 80 metri aerul devine toxic datorita schimbarilor cauzate de presiunea foarte mare. Cei ce fac cercetari la foarte mare adancime folosesc clopote de scufundare, costume speciale si diverse alte tipuri de instumente specifice scufundarilor de mare adancime. Intr-un asemenea mediu se elibereaza heliu pentru a contracara toxicitatea aerului.

Aceasta valva este folositoare doar celor ce poarta ceasul intr-o atmosfera saturata de heliu. Deoarece atomul de heliu este cel mai mic atom, acesta va putea penetra sistemele de etanseizare ale ceasului sub presiunea puternica a aerului (nu in apa). Daca ceasul este mentinut in acelasi mediu saturat cu heliu pentru o perioada indelungata, se creeaza presiune in interior, pana la egalizarea cu presiunea exercitata in acea atmosfera. Problema intervine doar la depresurizare, deoarece heliul nu poate iesi la fel de repede din ceas. Excesul de presiune din ceas poate cauza explozia acestuia, din acest motiv fiind necesara utilizarea unei supape care sa egalizaze rapid presiunea. Cu doar aceasta exceptie, supapa de heliu nu tebuie intrebuintata niciodata, deoarece poate afecta etanseitatea ceasului. Aceasta caracterisitica tehnica este atat de speciala incat exista mai mult ca o curozitate in ceasurile obisnuite, conferind ceasului un look aparte.

SUS

WATER RESISTANCE VS WATERPROOF

In Statele Unite s-a incetat folosirea termenului “Waterproof” inca de la sfarsitul anilor 60. Aceasta modificare a fost ceruta de cateva organizatii guvernamentale, inclusiv Federal Trade Commission, care a investigat acuratetea unei astfel de etichetari, dar si a publicitatii din jurul acestui termen.

S-a considerat ca termenul “Waterproof” reprezenta gresit produse ca avand o capacitate mai ridicata de a preveni intrarea apei in conditii normale de utilizare, decat puteau acestea in realitate. Prevenirea intrarii apei in ceas nu a fost niciodata absoluta, in situatii normale si la adancimile specificate. Garniturile care mentin etaniseizarea nu sunt absolut impenetrabile, iar eficienta lor poate fi compromisa sau redusa in timp, dar si expunerii la chimicale.

Termenul “Water Resistant” este folosit acum pentru a descrie ceasurile care au aceasta caracteristica, urmat de valoarea in metri sau in bari/atmosfere, la care ceasul este verificat. Testarea se face la 99% din ceasuri cu suprapresiune de aer, timp de 1 minut.

Nu exista diferenta tehnica intre cei doi termeni, metodele utilizate pentru a ajunge la un asemenea rezultat sunt exact la fel. Singura diferenta este ca acest termen a fost considerat mai corespunzator la acel moment.

SUS

« Inapoi

Glosar Bine de stiut Intrebari frecvente Cariere Contact

Site map Termeni si conditii de utilizare

where to buy viagra in denmark