Rubinele in ceasuri

Astronomul si opticianul elvetian Nicolas Fatio de Duillier care isi avea afacerea in Londra a descoperit pentru prima data o modalitate de a freza intr-un rubin natural pentru a le folosi drept lagare in ceasuri. Inventia a fost patentata in 1704 , iar ceasornicarul francez De Beaufre a produs primul ceas care avea incorporate rubine astfel tratate.

Istoric

 

Istoria rubinelor sintetice incepe din 1892 cand Auguste Verneuil, un professor la Colegiul Tehnic din Paris a descoperit procedeul prin care se pot produce roci sintetice.

In 1902 Verneuil publica un document despre reproducerea rubinelor prin fuzionare folosind un arzator cu oxihidrogen. A observat ca din punct de vedere chimic, fizic si cristalografic proprietatile si structura moleculara a unui rubin sintetic sunt identice cu cele ale unui rubin natural.

Abia peste cativa ani de la inventia lui Verneuil s-a dezvoltat un procedeu care este folosit pana in zilele noastre. In practica, rubinele sintetice detin anumite avantaje asupra celor naturale. Rubinul sintetic este mai pur si mai omogen decat echivalentul sau natural. De fapt imitatia intrece originalul, in special in ceea ce priveste intebuintarea industriala.

Rubinele sintetice

Rubinele, si in general cele sintetice, sunt cele mai dure pietre dupa diamante. Din acest motiv pot fi prelucrate doar cu ajutorul unor instrumente cu diamant sau cu laser. Uzura acestor pietre este extrem de mica. Un pivot care se roteste intr-un lagar cu rubin va fi supus unei forte de frecare extrem de mica. De aceea, folositra rubinelor in ceasuri ofera o crestere considerabila a preciziei si duratei de viata a acestora. Un alt avantaj deloc de neglijat este omogenitatea rubinului. Acesta poate fi slefuit, reducand astfel si mai mult coeficientul de frecare. Rubinele sintetice nu se dilata aproape deloc. Nu sunt afectate de schimbarile de temperatura, nu sunt atacate deloc de acizi si nici nu conduc electricitatea.

Precum safirele, rubinele apartin familiei corindonului care este caracterizata printr-un sistem de cristalizare hexagonal romboedric. Rubinele sintetice se produc din oxid de aluminiu extrem de pur.

Daca nu se mai adauga nici o alta substanta in timpul procesului, produsul rezultat nu are nici o culoare si este de fapt safir alb. Daca sunt adaugate urme de oxid de crom , piatra va avea o culoare rosie intensa. Adaugarea altor substante poate rezulta in diverse alte culori: titan si oxid de fier vor produce safir albastru, oxid de cobalt va produce corindon verde si oxid de nichel va da safir galben.

Manufacturarea rubinelor

Materialul de baza iese din arzator in forma cilindrica. Pentru a elimina tensiunile interne care se produc pe masura ce se formeaza cristalul si care il fac la fel de fragil ca sticla securizata, acesta trebuie despicat de-a lungul unui plan foarte precis, axa optica , determinata cu lumina polarizata. Fiecare parte este apoi taiata in mici platouri sau semiluni de o grosime predeterminata folosind discuri de cupru al caror tais este acoperit cu pudra de diamant. Semilunile sunt apoi taiate in forme patrate , urmand ca o masina sa rotunjeasca colturile, producand astfel mici discuri sau rubine in stare bruta.

Forma finala a unei pietre sintetice folosita in ceasornicarie depinde foarte mult de functia pe care o va indeplini in mecanism. Paleta de produse include rubine perforate, rubine de capat (neperforate), rubine de ancora si rubine de impuls.

Inca din 1970 pietrele sintetice au fost perforate cu laser. Energia transmisa de raza laser, focalizata pe suprafata rubinului sublima materialul si scoate particulele fuzionate, lasand o gaura. O parte din materia care nu a fost scoasa recristalizeaza partial la suprafata gaurii si din cauza racirii accelerate suprafata pietrei capata o infatisare aspra, vitrificata cu mici crapaturi. Acesta zona fragila, neomogena de material trebuie inlaturata. O gaura finisata cu diametrul de 0.09 mm poate fi realizata dintr-o gaura de 0.05 mm produsa de raza laser. Pietrele perforate sunt apoi insirate pe o sarma acoperita cu pudra de diamant.

Gaura este apoi prelucrata pana cand diametrul necesar este obtinut. Circumferinta discului este apoi prelucrata la randul ei, concentric in raport cu gaura, in procesul numit strunjire. In procesul de caneluire se prelucreaza minusculele cuve pentru ulei cu ajutorul unor masini speciale, urmand apoi polizarea si slefuirea pietrelor care sunt cimentate cu lac in discuri de fonta (fiecare disc poate fi acoperit cu 2500 de rubine). Ultimul pas este curatarea si verificarea.

Lagarele cu rubine

Lagarele din rubin sintetic sunt folosite pe scara larga pentru ceasuri mecanice, datorita coeficientului de frecare mic intre otel si corindon. In trecut, o caracteristica pentru calitatea unui ceas era data si de nota ce aparea pe cadran sau pe capac, de exemplu. Mai multe lagare cu rubine inseamna mai mare precizie. Totusi, unele manufacturi de ceasuri adaugau rubine non-functionale pentru a da impresia de acuratete crescuta. Unele ceasuri purtau inscriptionari pentru 100 de rubine, majoritatea dintre ele neavand nici un rol functional. Un ceas mecanic simplu, de mana are neaparata nevoie de 17 rubine.

Actualele manufacturi echipeaza cu generozitate ceasurile cu rubine functionale, numarul acestora fiind intotdeauna gravat vizibil pe mecanism.

O realizare de exceptie o constituie "chaton"-ul= rubine incasetate in mici inele de aur, fixate de placa de baza cu ajutorul a doua sau trei suruburi.

Deoarece in ceasurile electromecanice rotile nu sunt tensionate ca intr-un ceas mecanic, rubinele ajuta in acest caz doar la imbunatatirea autonomiei de functionare. Ceasurile cu quartz simple pot fi echipate cu maxim 9 rubine.

Ceasurile de masa de cea mai buna calitate sunt echipate deasemenea cu rubine. Mecanismele japoneze sau chinezesti sunt mult mai sarace in rubine, peste 90% din modele fiind inscriptionate "no jewels".

« Inapoi